Pompierii acționează pentru îndepărtarea apei din subsolul unei Grădinițe • Opinia Buzău

Iunie 27 06:50 2018 by opiniabuzau

Ploaia abundentă a creat primele probleme în municipiul Buzău. Echipele de pompieri acţionează în acest moment pe strada Bradului pentru evacuarea apei dintr-un garaj. Pompierii au fost solicitaţi şi intervin, de asemenea, la această oră, la Grădiniţa „Boboceii” din cartierul Micro 3, pentru îndepărtarea apei din subsolul clădirii. Ei au intervenit în această dimineaţă şi pe strada Frăsinet, unde o bucată de asfalt s-a prăbuşit, iar o maşină de şcoală a rămas blocată în craterul format. La faţa locului s-au aflat şi  echipaje de poliţie pentru fluidizarea traficului dar şi pentru îndepărtarea maşini.

Potrivit Biroului de Presă al ISU, pompierii fac faţă situaţiei cu lucrătorii aflaţi în tură de serviciu, ceilalţi colegi fiind în situaţia de aşteptare la nevoie să intervină dacă situaţia o va impune. În ceea ce priveşte logistica, de asemenea, de la Biroul de presă al ISU aflăm că există utilaje suficiente cu care se acţionează astfel încât să se intervină într-un timp cât mai scurt pentru remedierea situaţiilor.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%