Liberalii şi Băsescu îşi dispută supremaţia ,,opoziţiei on-line“ la Buzău • Opinia Buzău

Iunie 26 21:05 2018 by opiniabuzau

Opoziţia din România reprezintă un peisaj destul de pestriţ în mediul online, ca şi în lumea reală, de altfel. În timp ce Partidul Naţional Liberal este unul tradiţional, cu organizaţii până la nivel de comună, Uniunea Salvaţi România încearcă şi ea să îşi construiască organizaţii, dar reprezentanţii săi mai au mult de lucru la acest capitol. Pro România se confundă în continuare cu Victor Ponta, iar Partidul Mişcarea Populară este un caz mai bizar: la nivel de brand politic, PMP este dominat de fostul său preşedinte, Traian Băsescu, dar rezultatele obţinute în alegeri s-au datorat şi prezenţei unor şefi de organizaţie cu vechime în politică, mulţi dintre ei migraţi de pe la alte partide.

Cum se reflectă această diversitate în online în judeţul Buzău reiese dintr-un studiu ­rea­lizat de stiripesurese.ro. Conform sursei citate, la nivel naţional ies în evidenţă doar trei partide din Opoziţie – PNL, USR şi PMP – întâmplător sau nu, singurele partide parlamentare. Formaţiunea politică dominantă fiind, la nivelul judeţului Buzău, Partidul Naţional Liberal.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%