Piața serviciilor medicale private s-a dublat în ultimii 5 ani. Bătălia se dă pe ambulatorii

Piața serviciilor medicale private din România a ajuns la 3,1 miliarde euro în 2020 (echivalent cu 1,4% din produsul intern brut), pe fondul investițiilor importante în extinderea activității, arată un studiu EY, prezentat de PALMED, scrie sanatateabuzoiana.ro.
7 din 10 români care solicită un serviciu medical într-o unitate privată au nevoie de o consultație în regim ambulatoriu, în timp ce 20% dintre pacienți accesează servicii de imagistică medicală. Este una dintre concluziile studiului „Impactul economic al segmentului de sănătate privat din România”, realizat de Ernst & Young – EY România, prezentat miercuri, într-o conferință organizată de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED), care a comandat studiul.
Studiul „argumentează rolul decisiv pe care îl au unitățile medicale private, în prevenirea și tratarea afecțiunilor, cu numeroase consecințe atât din punct de vedere social, cât și economic”, susține PALMED, care subliniază că „dezvoltarea sectorului privat, prioritar îndreptat spre componenta preventivă, a avut o contribuţie semnificativă” în scăderea ratelor mortalităţii evitabile prin prevenire şi prin cauze tratabile cu 9,4%, respectiv 8,4% pe parcursul ultimilor 6 ani, pe fondul creşterii veniturilor populaţiei, a accesului la educaţie şi a campaniilor de informare.
În 2021, un pacient care a ajuns într-o unitate medicală privată a efectuat în medie 1,5 consultaţii şi peste 4...
Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|