O nouă amânare în dosarul Maternitatea, în care fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu, aproape de un verdict final. După 6 termene, magistraţii Curţii Supreme ar fi trebuit să se pronunțe astăzi în apelul formulat în acest caz, însă Completul de 5 Judecători a decis din nou amânarea pronunțării, de această dată pentru 19 noiembrie 2018.
Reamintim, în dosarul Maternitatea, procesul a început în primăvara lui 2014. Victor Mocanu a fost acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău ar fi încheiat ilegal 8 contracte de furnizare a unor echipamente medicale la Maternitatea Buzău. Unele echipamente nici nu au fost livrate, iar altele erau închiriate pentru inaugurarea maternităţii în plină campanie electorală în 2012. Toate aceste lucruri au fost posibile în urma unei înţelegeri pe care Victor Mocanu ar fi avut-o cu administratorul firmei respective.
Victor Mocanu a fost condamnat în iulie 2016 la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupție. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la închisoare și ceilalți 3 inculpați, dar au primit pedepse mai ușoare. La momentul respectiv Victor Mocanu a făcut recurs, iar pe 19 noiembrie magistraţii Înaltei Curţi vor da un verdict final.
Sursa: jurnaluldebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|