O manipulare periculoasă venită dinspre „tabăra bună“ • Opinia Buzău

Iunie 25 21:05 2018 by opiniabuzau

Ramona URSU

Un mesaj cel puțin dubios își face loc în spațiul public, taman în momentul în care tabăra Dragnea a ajuns cu disperarea în punctul culminant. Încep să apară voci care până acum erau în linia întâi a protestelor ârezist – fie că vorbim despre jurnaliști, lideri de opinie sau cetățeni obișnuiți, dar care ne transmit azi că, gata!, este mai bine să ne retragem. Că totul este, de fapt, o luptă între taberele Securității, cea care, în opinia personajelor la care mă refer, e singura care conduce țara. Că noi, cetățenii de bună-credință, suntem carne de tun pentru cei care duc lupte la nivel înalt, că suntem folosiți pentru a-și regla alții conturile. Și, în concluzie, că nu mai trebuie să participăm la proteste, că nu mai are niciun rost, că mai bine ne liniștim. „Liniște”, ce cuvânt e și ăsta! Preferatul lui Ion Iliescu, cel care făcea apel la liniște și când le spărgea capul „golanilor” cu bâtele minerilor.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%