O buzoianca de 18 ani, prostita de un sarb de 44 de ani sa-l ia de barbat ca el sa se plimbe nestingherit prin Europa

Poliţiştii de imigrări din Buzău, în urma activităţilor specifice, au refuzat prelungirea dreptului de şedere unui cetăţean sârb, de 44 de ani, în urma constatării căsătoriei de convenienţă cu o româncă de 18 ani. Pe numele său a fost emisă decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în 30 de zile.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul s-ar fi cunoscut cu românca, de 18 ani, în Austria, şi au hotărât să se căsătorească pentru ca bărbatul să obţină un permis în şedere în România, document care, ulterior, i-ar fi permis să călătorească în state europene.
Astfel, la sfârşitul lunii mai, aceştia au încheiat căsătoria în faţa ofiţerului de stare civilă român, ulterior prezentându-se cu documentele necesare la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Buzău, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie al unui cetăţean român.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|