Înlesnire pentru cei amendați. Ionela Dobrică propune modificarea termenului de 48 de ore

Aprilie 25 15:12 2018 by buzoieniiro

Deputatul PSD Buzău Ionela Dobrică, a depus ieri o inițiativă legislativă care prevede modificarea termenului legal până la care contravenientul poate achita amenda contravențională.

În prezent, cel care săvârșește o abatere contravențională și este sancționat cu o amendă, poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ în termen de 48 de ore. Prin noua propunere legislativă acest termen ar putea fi prelungit până la 15 zile.

„Există foarte multe beneficii ale unei astfel de modificări legislative. Cele mai importante dintre acestea vizează creșterea încasărilor la buget și degrevarea instanțelor de judecată de cauzele care au ca obiect contestația împotriva sancţiunilor contravenționale” – declară inițiatoarea acestui proiect.

Mai mult decât atât, susține deputatul Ionela Dobrică, în cazul amenzilor rutiere, de exemplu, vom asista de asemenea la o creștere a încasărilor la bugetele locale și la o degrevare a Direcțiilor de Taxe și Impozite locale în sarcina cărora se află recuperearea banilor din amenzi în caz de neplată.

„Cred că acest termen rezonabil de 15 zile va produce încă două efecte benefice pentru că pe de o parte, mărirea termenului de plată a contravențiilor de la 48 de ore la 15 zile va stimula persoanele care primesc amenzi să le achite iar, pe de altă parte, vor fi evitate numeroase confuzii care se fac în acest moment în calcularea si aplicarea amenzilor. Este o măsură prin care venim atât în sprijinul autorităților publice, cât și în sprijinul oamenilor de bună credință care doresc să plătească amenda redusă, însă se pot confrunta cu dificultăți materiale”- Ionela Dobrică.

Ionela Dobrică este deputat PSD în Parlamentul României, Vicepreședinte al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor, membru în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială și Președinte al Organizației Județene TSD Buzău.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%