Florina Stoian revine la conducerea Inspectoratului Scolar Judetean

Septembrie 26 00:00 2017 by opiniabuzau

Florina Stoian se întoarce la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, după ce, în urmă cu o lună, a fost demisă de mi­nistrul Educaţiei printr-un fax trimis vineri seară, după programul de lucru. Stoian a obţinut astăzi în ­ins­tanţă suspendarea ordinului ministerial.

Împreună cu ceilalţi 12 inspectori generali din alte judeţe, aflaţi în aceeaşi situaţie, Florina Stoian a atacat în instanţă decizia ministrului Liviu Pop de revocare, invocând faptul că sunt numiţi prin concurs (lucru care le garantează postul pe o perioadă de patru ani), iar motivele invocate de ministru sunt nefondate.

Cum, între timp, Ministerul Educaţiei a numit-o la conducerea IŞJ Buzău, în calitate de interimar, pe Geta Burducea, decizia Curţii de Apel Ploieşti îi obligă pe cei Ministerul Educaţiei să o primească pe Florina Stoian din nou la şefia instituţiei, cel puţin până la finalul procesului pe fond.

„Astăzi am obţinut din partea instanţei suspendarea ordinului ministrului Educaţiei prin care am fost revocată din funcţie. Decizia Curţii de Apel Ploieşti este valabilă până la judecarea pe fond a cauzei. Ministerul educaţiei are termen de contestaţie 5 zile, dar oricum decizia de astăzi este executorie. Voi trimite o copie de grefă la Minister pentru a mă putea prezenta la post”, a declarat pentru OPINIA Florina Stoian.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%