Fermier român: „Ne paşte o criză alimentară”. Preţul ouălor, în continuă creştere

Septembrie 28 17:22 2021 by adevarul.ro

Ouăle produse de cooperativa ”Unirea Gospodarilor din Mihăileşti” au calitatea celor din gospodăriile ţărăneşti şi se vând acum cu 1,20 lei. Sunt produse într-o fermă modernă, dotată cu instalaţii automate de hrănire şi adăpare, şi-n care temperatura ambientală este menţinută cu aeroterme. 

Scumpirea hranei şi a utilităţilor impune o ajustare rapidă a preţului la ouă încă din octombrie. „La noi, majorarea o să fie undeva la cinci, şase la sută, pentru că avem această oportunitate a lanţului scurt. Deci, noi producem, noi sortăm, ambalăm, şi tot pe reţeaua noastră şi vindem. Dar, din studiile care se fac, din discuţii, se vorbeşte de o majorare rapidă de zece la sută, chiar de luna viitoare”, spune Dan Ivaşcu, preşedinte Unirea Gospodarilor din Mihăileşti.

Fermierul buzoian crede că scumpirea ouălor va fi treptată, în următoarele luni, deoarece în perioada rece creşte cererea şi scade foarte mult producţia. Saltul cel mai mare ar putea fi însă după sărbătorile de iarnă, atunci când angajatorii vor fi obligaţi să majoreze salariul minim pe economie.

”Din această toamnă, lucrurile se schimbă ceva mai mult pentru că avem o majorare de preţuri la energie electrică, la gaze naturale, la utilităţi în general. Iată, aflăm acum că şi salariul minim pe economie se majorează. Nu este un lucru rău însă şi el se va reflecta în preţul final”, declară Dan Ivaşcu.

Până la sfârşitul toamnei, vom ajunge să dăm 15 lei pe zece ouă de ţară, de trei ori mai mult decât în vară, crede... [Citește articolul integral pe adevarul.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%