EXCLUSIV: S-a deschis Târgul de Crăciun din Piaţa Dacia | Mii de buzoieni au fost prezenți

Decembrie 1 18:52 2017 by buzau.net

Câteva sute de persoane au participat, vineri seara, în Piața Dacia din Buzau, la deschiderea Târgului de Crăciun.

Crăciunul anului 2017 este însuflețit de un concept concretizat într-o imagine primitoare și jucăușă, o aranjare caldă a spațiului din Piața Dacia, o abordare nouă a evenimentelor care strâng toți buzoienii familiei laolaltă.

Concret, din punct de vedere al spațiului, anul acesta organizatorii și-au propus să creeze un spațiu aerisit, care să permită organizarea evenimentelor specifice într-un cadru mult mai deschis.

Potrivit acestora, târgul reunește un număr de comercianți, organizați căsuțe de lemn identice, în care se vând decorațiuni, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte hande-made, dar și mâncăruri, vin fiert, dulciuri și bijuterii.

Spectacolele se vor desfășura în weekend (vineri, sâmbătă și duminică seară).
Pe lângă majoritatea artiștilor locali, organizatorii au încercat ca în fiecare seară pe scenă să aducă în fața publicului și câte un nume important.

Iată lista capetelor de afiș:
1 decembrie – Randi
2 decembrie – Niculina Stoian
3 decembrie – Leo Iorga & Pacifica – invitat special Toni Șeicărescu
8 decembrie – Aurel Tămaș & orchestra
15 decembrie – Matteo
16 decembrie- Xonia
22 decembrie – Undercover
23 decembrie – Nicola
24 decembrie – Blue Motors
 

Cristina Negru

 




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%