ESTE OFICIAL! MUNICIPIUL BUZĂU REVINE ÎN SCENARIUL GALBEN. Se redeschid restaurantele și cafenelele. Ce reguli trebuie respectate

Decembrie 30 14:25 2020 by buzau.net

Municipiul Buzău a ieșit din scenariul roșu, așa că restaurantele și cafenelele se vor redeschide în ultima zi a anului. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, întrunit miercuri în ședință, a aprobat ridicarea scenariului roșu în care s-a aflat Buzăul în ultimele săptămâni, din cauza numărului mare de persoane infectate cu coronavirus. În municipiul Buzău, incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns la 2. 20/1000 de locuitori, ceea ce permite trecerea orașului în scenariul galben. Astfel, restaurantele, cafenelele și sălile de jocuri de noroc se vor redeschide începând de joi, 31 decembrie. Atenție, însă. Vor trebui respectate în continuare o serie de reguli. Aceste unități vor fi redeschise, dar nu vor putea primi clienți decât până la ora 23:00, și fără a depăși 30 % din capacitate. Iată ce reguli vor intra în vigoare începând de joi, 31 decembrie:

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului  în intervalul orar 6:00 – 23:00;, scrie sansanews.ro.

 –  organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;

 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00.

 – activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară;

   – activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

  – se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene;

 – furnizorii de servicii sociale îşi organizează programul în centrele rezidenţiale în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.

De asemenea, pe lângă măsurile specifice scenariului galben, vor fi în vigoare și restricțiile valabile la nivel național, precum interzicerea petrecerilor sau interzicerea circulației pe timp de noapte, după ora 23, fără un motiv bineîntemeiat:

          – interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;        – interzicerea  organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;        –  interzicerea în interiorul localităţilor a circulaţiei persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;       – interzicerea în toate localitățile a  circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepţii:       a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;       b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;      c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;     d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%