DOAR O TREIME DINTRE DIRECTORII DE ȘCOLI DIN BUZĂU OCUPĂ POSTURILE ÎN URMA UNUI CONCURS! Ministrul Educației vrea ”conduceri pe criterii relevante și obiective”

Anunț important pentru toți directorii de școli din țară. Ministrul Educației anunță organizarea unui concurs prin care fiecare unitate de învățământ să aibă conducere selectată în baza „unor criterii relevante și obiective”. Cu alte cuvinte, Sorin Câmpeanu nu mai vrea directori numiți prin delegație, lucru care se întâmplă în prezent, când, de exemplu, în județul Buzău nu mai puțin de 118 din cei aproape 170 de directori sunt în această situație.
„Trebuie să ai conduceri în școli selectate pe criterii relevante și obiective”, a declarat joi, la Europa FM, ministrul educației, Sorin Câmpeanu, adăugând că pentru acest lucru trebuie “să organizăm concursuri pentru directorii de școli”.
Anunțul vine în contextul în care, în toată țara, inclusiv în județul Buzău, din septembrie 2021, expiră toate mandatele de director obținute în urma concursului organizat, la nivel național, în septembrie 2017.
Astfel, în prezent, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, în județul Buzău sunt 98 de directori cărora mandatele le-au expirat în ianuarie 2021 și au fost numiți pe posturi alte persoane prin delegație, alți 20 de directori se află la conducerea unităților de învățământ tot prin delegație însă au fost numiți în 2020, în timp ce pentru 50 de directori mandatele vor expira pe 31 august 2021. Cu alte cuvinte,... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|