O fantomă bântuie prin România – fantoma Securităţii. Nu e însă vorba despre cea pe care o ştim din cărţile de istorie sau din dezvăluirile presei. Ci despre o nouă „Securitate“. Cea creată, pentru imaginarul colectiv, de diversioniştii zilei.
În viziunea lor, „Securitatea“ e reprezentată astăzi de „Binomul SRI-DNA“. O entitate care, chipurile, face „dosare politice“, închide „oameni nevinovaţi“, ba chiar îi „torturează fizic şi psihic“ mai ceva ca pe vremea „terorii staliniste“.
Teza nu e nouă. Prindea contur în urmă cu 13 ani, la începutul lui 2005, imediat după ce procurorii anticorupţie au început să lucreze la primele dosare grele, în frunte cu ale fostului premier şi candidat prezidenţial Adrian Năstase. Cazul său părea limpede – o avere clădită prin mită şi o campanie electorală finanţată cu bani negri. Probele în baza cărora a fost ulterior condamnat erau copleşitoare – documente, înregistrări, mărturii, tot tacâmul. Ceea ce n-a împiedicat-o însă pe cunoscuta realizatoare a „Memorialului durerii“să-l compare, mai târziu, cu martirul Iuliu Maniu! Năstase a fost primul inculpat care s-a plâns că este victima unui „abuz“. Aşa s-a născut ideea noii „Securităţi“.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|