Cîţu: Guvernul liberal va fi primul din istorie care va trece Carpaţii cu autostrada

Iulie 15 10:56 2020 by buzau.net

Guvernul PNL va fi primul din istorie care va trece Carpaţii cu autostrada. Asta a declarat ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, la ZF Bankers Summit 2020, un summit pe probleme bancare organizat de Ziarul Financiar.

"Guvernul liberal va fi primul din istorie care va trece Carpaţii cu autostrada. Vom trece Carpaţii cu guvernul liberal. (...) În primele şase luni am cheltuit, am investit, am făcut plăţi, care s-au dus în investiţii, de 16,1 miliarde lei. Este cea mai mare sumă care s-a dus în economie, în plină criză. Am avut lecţia din prima criză şi ştiam că trebuie să investeşti", a declarat Cîţu, citat de Euractiv, scrie epochtimes-romania.com.

Potrivit liderului PNL, economia îşi va reveni rapid în 2021.

"Din (trimestrul al treilea) vom vedea deja o revenire, după cum arată datele până acum. Vă pot spune că la 6 luni, deficitul bugetar este mai mic decât cel estimat pentru că veniturile sunt un pic peste aşteptări. O parte din cheltuieli vor fi acoperite din sumele de la Comisia Europeană. Vom vedea ce alte cheltuieli apar pe drum", a precizat Cîţu.

Şeful Finanţelor susţine că datele INS arată un început al revenirii producţiei industriale încă din mai. "E mai rapid decât mă aşteptam. E o lună în care jumătate a fost stare de urgenţă, jumătate stare de alertă. Şi totuşi a fost un plus de 27% la cifra de afaceri din industrie faţă de aprilie. Indicele de producţie industrială a crescut cu 15%".

Guvernul estimează pentru acest an o contracţie a economiei de -1,9%, considerabil mai optimistă decât prognoza de minus 6% prezentată recent de Comisia Europeană.

"Când am închis economia în martie ştiam că va fi un an cu contracţie economică. Acum nu mai merge nimeni pe estimarea de -8%. Comisia Europeană merge pe -6%, dar, şi-a păstrat această estimare pentru România şi a înrăutăţit estimările pentru toate ţările din UE. Oficial, estimarea noastră acum este de -1,9%. Am eliminat scenariile negative. Secretul se vede în cifre: 16,1 miliarde lei investiţii, în plină criză economică globală. Pentru că am învăţat din criza din 2009. Trebuie să ai cheltuieli productive", a susţinut Cîţu, adăugând că Guvernul va aloca la rectificare sume suplimentare pentru investiţii la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Economiei.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%