Sistemul sanitar buzoian, sufocat de Covid 19

Iulie 15 07:22 2020 by sanatateabuzoiana.ro

Direcția de Sănătate Publică are 14 angajați confirmați cu coronavirus, Inspecția Sanitară a fost „trasă pe linie moartă”, Spitalul Județean de Urgență se află la „cote de avarie”, iar spitalul suport-Covid din Râmnicu Sărat abia face față numărului mare de pacienți infectați.

Buzoienii se numără printre românii cei mai puțin responsabili privind protecția împotriva coronavirusului, după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat împotriva internării, tratării și carantinării obligatorii a persoanelor infectate sau suspecte de a fi infectate. Zilnic, în județ sunt confirmate cel puțin 20-30 de cazuri de noi îmbolnăviri, dar în ciuda acestei realități, tot mai puțini oameni respectă măsurile de protecție și de prevenție. Mai mult, în timp ce politicienii se ceartă ca la ușa cortului pe teme care nu au nicio legătură cu realitatea, în spitale, tot mai mulți pacienți le explică medicilor că acest virus nu există sau că știu ei, de la cineva „important și care știe sigur” că tratamentul împotriva virusului este de fapt un tratament „impus de ocultă”, pentru a le face rău.

Este, probabil, exemplul luat de la anumiți „lideri” de opinie, al unor politicieni care declară triumfal că „nu medicii conduc această țară”, deși politicienii (mulți repetenți) sunt cei care au intrat cu bocancii în zona medicală și au politizat medicina și își mai fac din asta și un titlu de glorie pentru că, nu-i așa, ei fac legile care ne afectează pe toți și se... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%