Activitatea personalului medical a constat, în prima săptămână de la inaugurarea centrului, mai mult în oferirea de informații cu privire la modalitatea de acordare a serviciilor medicale.
Prima săptămână de activitate a noului Centru de Sănătate Multifuncțional inaugurat la Pârscov, la 1 martie, nu a fost una foarte agitată pentru personalul medical de aici. Numărul pacienților care s-au adresat medicilor și asistenților de aici, în primele zile, a fost unul nesemnificativ. În plus, marea majoritate a celor care s-au prezentat la centrul medical, pe parcursul acestei săptămâni, nu îndeplineau condiția esențială pentru a beneficia de servicii medicale gratuite, aceea de a avea bilet de trimitere de la medicul de familie.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Claudiu Damian, spune că interesul manifestat până acum de pacienți pentru centrul de sănătate de la Pârscov a fost „unul firav, iar pacienții care s-au prezentat au facut-o mai mult pentru a se informa în privința activității noului centru și a modului în care trebuie să procedeze pentru a beneficia de servicii medicale oferite de medicii și asistenții de aici. Cei care au solicitat îngrijiri au fost îndrumați către medicii de familie, pentru a le emite bilet de trimitere”, a explicat Damian.
În aceste condiții, până la acest moment nu a fost efectuată nicio internare de zi, însă managerul SJU este încrezător că adresabilitatea va crește în perioada următoare, după ce localnicii din zonă vor afla care sunt pașii ce trebuie parcurși pentru a putea beneficia de îngrijiri în centrul de la Pârscov.
Trebuie reamintit faptul că Centrul se Sănătate Multifuncțional de la Pârscov nu este o unitate medicală dotată cu secție de urgențe și nu are asigurat serviciu de gardă permanent. Pentru a beneficia de serviciile medicale de care au nevoie, pacienții trebuie să se adreseze mai întâi medicului de familie, pentru a obține un bilet de trimitere către medicii din cadrul centrului, în funcție de problema de sănătate pe care o are fiecare. În baza acestui bilet de trimitere primit de la medicul de familie vor beneficia de servici medicale gratuite.
Citeste mai mult: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|