Cele mai bune echipe județene ACS Voința Limpeziș și ACS Montana Pătârlagele | Premiile vor fi acordate în cadrul Galei Laureaților Anului 2022

Decembrie 27 11:39 2022 by Sportul Buzoian

Adrian Petre, președintele Asociației Județene de Fotbal Buzău, a convocat Comitetul Executiv miercuri 19 decembrie 2022 pentru a discuta despre premiile acordate celor mai implicate persoane în fotbalul buzoian. În cadrul Adunării Generale, care va avea loc în ianuarie, membrii comitetului vor acorda atât premii individuale cât și de echipă. Deasemenea va vor fi premiati cei mai buni jucători, antrenori, manageri, arbitri și observatori.

Cele mai bune echipe județene ACS Vointa Limpeziș și ACS Montana Pătârlagele

ACS Voința Limpeziș. Unul dintre premiile importante care va fi acordat în cadrul Adunării Generale este pentru cea mai bună echipă a anului 2022. Campioana județeană ACS Voința Limpeziș a fost desemnată ca fiind una dintre cele două echipe care vor primi acest titlu. Echipa Voința Limpeziș este echipa din satul Limpeziș înființată în 2004 de frații Dedu, echipă ce face parte din fotbalul județean și a reușit să obțină numeroase performanțe în anul 2022. Pe lângă titlul de campioană a județului Buzău, echipa a câștigat și barajul de promovare pentru a accede în LIGA 3 reusind să câștige și Supercupei României (etapa județeană)

Cu o finanțare egală (din partea autoritatilor locale) cu a echipei din din comuna (Movila Banului), care evoluează în ultimul eșalon al fotbalului județean și un buget de 95% ce provine din mediul privat, Voința Limpeziș a reușit să evolueze în LIGA 3, desi nimeni nu le dădeau mari șanse. Este una dintre cele mai importante performanțe ale echipei și suntem siguri că premiul acordat în cadrul Adunării Generale va fi unul binemeritat. 

ACS Montana Pătârlagele este o echipa de fotbal din orașul Pătârlagele, județul Buzău, care s-a înființat în 2009. Echipa a cunoscut un parcurs ascendent de-a lungul anilor, culminând cu promovarea în liga 4 în sezonul 2014-2015. În 2015-2016, echipa a câștigat sezonul de liga 4 (under 19), iar în 2021 a câștigat Supercupa județeană AJF Buzău. În prezent, echipa este campioana de toamnă a ligii 4 Ajf Buzău în sezonul 2022.

Conducerea echipei este formată din Oprea Costin Constantin (președinte), Manolache Sorin și Dumitru Artemis (vicepreședinți), Alexandru Popescu (secretar general și antrenor la echipa de juniori under 19) și Daniel Lixandroiu (antrenorul principal al echipei de seniori). Jipa Valentin este antrenorul echipei de cadeți.

Echipa a fost înființată de către oamenii iubitori de fotbal din zona, cu sprijinul autorităților locale din Pătârlagele. După o pauză de câțiva ani fără fotbal în oraș, Montana Pătârlagele a reprezentat un nou început, care a dus la realizarea de proiecte și obiective ambițioase în anii următori.

Eforturile depuse de staff-ul echipei și jucători au fost recompensate cu reușite remarcabile, cum ar fi câștigarea sezonului de Liga4 (under 19) și Supercupei județene Ajf Buzău. Toate aceste realizări sunt în mare parte datorate conducerii actuale a clubului, care a adus în echipă oameni tineri cu pasiune pentru fotbal și dorința de a se afirma.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%