Ce l-a dat de gol pe un șofer din Gălbinași care s-a urcat la volan în pragul comei alcoolice

Val de infracțiuni constatate în week-end de polițiștii rutieri buzoieni care au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, pentru reducerea riscului rutier pe drumurile naționale, drumurile județene și în localități, precum și în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive precum și pentru impunerea respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
Pentru neregulile constatate, în 72 de ore au fost întocmite nouă dosare penale. Cele mai multe au fost pe numele unor șoferi beți criță. În urma efectuării a peste 300 de testări alcoolscopice, 15 conducători auto au fost scoși din trafic de către polițiști. În funcție de valoarea indicată de aparatele etilotest (concentrații alcoolice de până la valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), în opt situații s-a luat măsura reținerii permisului pentru o perioadă de 90 de zile, iar în șapte cazuri s-au întocmit dosare penale. Cea mai mare valoare indicată de etilotest a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat – în cazul unui bărbat de 37 de ani din Gălbinași, aflat în trafic pe șoseaua Brăilei de către polițiștii Biroului Rutier Buzău. Acesta a fost depistat sâmbătă, în jurul orei 20,00, tocmai când se ducea spre casă. Polițiștilor l-au tras pe dreapta din cauză că mașina pe care o conducea avea doar unul dintre faruri în funcțiune. Când i-au cerut actele, polițiștii și-au dat seama că este ceva în neregulă cu șoferul și l-au pus să sufle în etilotest; și așa au constatat că bărbatul nu avea ce să caute la volanul mașinii.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|