Adrian Mocanu, în grupul ,,deștepților” care vor să relaxeze legislația rutieră pentru a-și rezolva o problemă personală

Septembrie 10 08:37 2019 by opiniabuzau

Doi parlamentari s-au gândit că ar fi bine ca, în cazul suspendării provizorii a permisului auto, un conducător auto să își poată alege, în intervalul de un an de la datafaptei pentru care a fost sancționat, perioada în care suspendarea să devină efectivă. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat și urmează acum să fie dezbătut în Camera Deputaților.

Termenul de adoptare tacită a proiectului s-a împlinit chiar în prima săptămână de reluare a activității parlamentare, iar senatorii din comisia de specialitate nu și-au făcut timp pentru a întocmi un raport pentru votul din plenul ­Se­natului, așa că inițiativa a fost adoptată fără dezbatere. Guvernul s-a opus proiectului de lege, care arată că printr-o astfel de măsură nu s-ar mai atinge scopul edu­cativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. În plus, Executivul mai arată că prevederea ar putea conduce la încălcarea Constituției, de vreme ce în cazul altor sancțiuni nu există astfel de opțiuni.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%