Buzoienii, codasi la asigurarea obligatorie a locuintei, dar printre primii la solicitarea de despagubiri

Doar 15% dintre locuinţele din judeţul Buzău au, în acest moment, asigurări obligatorii. Potrivit PAID, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, la sfârşitul lunii octombrie erau în vigoare, pentru judeţul nostru, 31.720 poliţe de asigurare obligatorie, ceea ce reprezintă un grad de cupridere de 15,67%, distribuţia pe urban-rural fiind egală.
Astfel, Buzăul nu se numără printre judeţele fruntaşe la acest capitol. În schimb, judeţul nostru se numără printre judeţele care au beneficiat de cele mai multe despăgubiri. La nivel naţional, acestea au fost în valoare de 343.539 lei în luna octombrie, cu 48,7% mai mari decât în luna septembrie. Cea mai mare parte a despăgubirilor a fost acordată în baza dosarelor deschise pentru daune produse de alunecări de teren, iar judeţele în care s-au înregistrat au fost Vrancea, Vâlcea, Argeş şi Buzău.
Au fost achitate şi daune produse de inundaţii în judeţele Vrancea, Vâlcea, Argeş, Vaslui, Buzău, Prahova, Ilfov, Caraş-Severin, Harghita, Galaţi, Suceava, Timiş, Teleorman, Bihor, Hunedoara, Tulcea, Maramureş, Albă şi Bacău. De asemenea, au fost plătite şi dosare pentru urmări ale cutremurelor de intensitate mică în Vaslui, Buzău şi Galaţi.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|