Buzoianul Gabriel Ispas şi ministrul Toader au închis ochii la falsul prin care vicepreşedintele CSM Codruţ Olaru a ajuns conferenţiar • Opinia Buzău

Procurorul Codruţ Olaru, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a ajuns conferenţiar universitar la Universitatea ,,Titu Maiorescu” din Bucureşti fără să îndeplinească criteriile cerute de legislaţie. Mai mult, el ar fi comis fals în acte publice, declarând, sub propria semnătură, că întruneşte punctajul minimal cerut de standardele obligatorii ale Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), scrie jurnalista Emilia Şercan.
Potrivit articolului publicat de PressOne, preşedintele comisiei de concurs a fost buzoianul Gabriel Liviu Ispas, la acea vreme secretar de stat în Ministerul Educaţiei, responsabil cu Direcţia juridică a ministerului şi decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea privată ,,Titu Maiorescu”. Din comisia de susţinere a examenului a făcut parte şi actualul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, care fusese şi coordonatorul tezei de doctorat a lui Codruţ Olaru.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|