Spectacolul „Când timpul nu se mişcă“, cu Adrian Titieni, marele câştigător al festivalului de teatru de la Buzău • Opinia Buzău

Sâmbătă, 26 mai, a căzut cortina peste ediţia de anul acesta a Festivalului „Buzău iubeşte teatru”. Reprezentaţii de teatru stradal, producţii ale studenţilor la Teatru jucate în spaţiul neconvenţional de la Cafeneaua Artiştilor şi spectacolele cu mari actori, prezentate în sala Teatrului „G. Ciprian”, au încântat timp de o săptămână spectatorii buzoieni, care au avut ocazia să urmărească 25 de poveşti de dragoste.
„Suntem foarte mulţumiţi de această ediţie a festivalului. Oameni din public mi-au spus că pentru ei aceasta a fost cea mai bună ediţie de când există festival de teatru la Buzău, adică de 15 ani. Satisfacţia noastră este că, în fiecare seară, s-a jucat cu sala arhiplină, toate cele 250 de locuri din sala Teatrului <G. Ciprian> fiind ocupate seară de seară. O altă satisfacţie este legată de aducerea la Buzău a spectacolului <Zaraza>, în regia lui Răzvan Mazilu, în închiderea festivalului. Este un spectacol pe care reuşeşti cu greu să îl aduci, mai ales la noi, unde scena este prea mică. A trebuit să aducem modificări, am mărit puţin scena cu un pod, dar a fost o reprezentaţie deosebită”, a declarat directorul Teatrului „G. Ciprian”, Gina Chivulescu.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|