Azi se sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului – Ce semnifică sărbătoarea

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului în ziua de 1 octombrie.
Sărbătoarea are loc în amintirea unei minuni întâmplate în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911), când Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos (pomenit în calendarul creştin ortodox la 2 octombrie), ca ocrotitoare şi mijlocitoare a creştinilor.
Tot astăzi este pomenit Sfântul Apostol Anania, unul din cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului. Sfântul Apostol Anania a fost episcop în Damasc. Este cel care, în urma îndemnului de la însuşi Hristos, a mers în casa lui Iuda din Damasc şi l-a tămăduit pe Saul (cel ce avea să devină apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel), rămas fără vedere în urma revelaţiei de pe drumul Damascului. Sfântul Apostol Anania şi-a pus mâinile peste el şi i-a redat vederea după care l-a botezat.
Anania a rămas în fruntea Bisericii din Damasc şi a avut un sfârşit martiric, fiind ucis cu pietre.
Astăzi sunt pomeniţi şi Sfinţii Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din zona Neamţului. Din tinereţe, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa, unde a primit tunderea în monahism şi a făcut ucenicie pe lângă părinţii îmbunătăţiţi ai mănăstirii, de la care a învăţat ascultarea şi smerita cugetare, dar, mai ales, practicarea rugăciunii minţii.
Pentru mai multă linişte a plecat la Locurile Sfinte, unde, după ce s-a închinat la Sfântul Mormânt, s-a retras într-o peşteră din Valea Iordanului. În scurt timp, s-au adunat în jurul său mai mulţi pustnici, întemeind astfel prima comunitate duhovnicească românească în Ţara Sfântă.
Cuviosul Iosif a fost nevoit însă să-şi părăsească „Sihăstria” de la Iordan şi, împreună cu cei 17 ucenici, să se întoarcă în Moldova, din pricina năvălirilor arabe. De aici, împreună cu ucenicii s-a aşezat într-o poiană dintr-un munte cu păduri seculare, care avea să se numească de atunci şi până azi Muntele Bisericanilor, adică a celor bisericoşi.
În acel loc a construit câteva chilii şi o biserică de lemn, iar pentru viaţa monahală a statornicit... [Citește articolul integral pe jurnaluldebuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|