Cartea cu gust a Buzăului (I) – fineţuri din stână

Ridic astazi in slavi ceea ce are romanul mai ales, demn oricand de castigat competitii mondiale, de scris carti cu gust si de unit familia in jurul aceleiasi mese la care si strabunii si-au odihnit candva picioarele si au alinat foamea. Mai mult, scriu despre arome si fineturi ale judetului Buzau pe care am uitat sa le punem pe lista cu produse traditionale ori chiar sa le dam lustru si sa cerem pentru ele drept de acces in industria ospitalitatii! Fac pe rand slalom printre standurile proprii cu pofta, foame si satietate, amitiri frumoase si mai apoi scriu cu aplomb despre ce o promisiune fara caracter electoral pentru bucataria buzoiana!

In fata mea, toamna napadeste vazduhul. Ii da roata bine-bine pana cand ii tulbura existenta si-l face gri de suparare: vara s-a dus pe coaste in sus! Oamenii de aici si-au agonisit deja lemne pentru iarna care striga la geam cam prin octombrie. Nu am ce face si adulmec. Mirosuri de munte dau navala si ajung pana in suflet. Acolo sta lenesa amintirea: candva mergeam si eu la bunica mea de la munte si se nimerea ca o bucata de branza de oaie sa se zbata intre ciupituirle copiilor pofticiosi si lama razatoarei ce o aseza deopotriva cu vreo cinci-sase oua intre doua foi de aluat intinse cam cu mana, pe colt de masa. Stau de paza langa bunatatile acestea si o armata de foi cu lapte care deja au salutat brav camera toata.

Haideti, la munte! A venit toamna fara ghebe inca, dar cu o gazda nemaipomenita si un chef dornic sa aseze vorba peste vorba pana umple farfuria strasniciei la romani! Bisoca sta in zare neclintita cu ochii pe acelasi drum judetean pornit la rascolit si reparat! Le apar peri albi oamenilor pana il vor vedea gata asa de nerabdatori sunt pentru ca s-au ghiftuit de zecile de ani de suferinta! Vor ca patria lor sa prospere si anul acesta, an electoral, si-au pus nazuintele intr-un singur candidat, primarul Florin Stemate care isi incepe cel de-al doilea mandat: si nu e al incercarilor sau obisnuintei, ci al pasului muntenesc, apasat si insotit de harnicie. Florin Stemate – au zis pe 27 septembrie 2020 – bisocenii cu drept de vot care s-au prezentat la urne – trebuie sa le fie primarul votat cu gata 95 la suta si care  are de facut din Bisoca statiune turistica, pol al dezvoltarii montane pe granita de nord a judetului Buzau si zona importanta in cadrul Geoparcului Tinutul Buzaului, o comuna in care sa vina acasa sute de tineri plecati in minim 16 tari ale lumii! Iar Florin Stemate le are deja asezate pe toate la rand.

BUCATARIA CIOBANEASCA  – BUCATARIA NOASTRA AUTENTICA

Revenim cu bucurie, dar si cu efort sustinut in casa bisocencei Elena Neculai. Caci asa sunt promisiunile noastre, dar mai ales faptele frumoase care scot in fata o zona spre care se indreapta deja un segment targetat de turisti care cer gastronomie neaosa la pachet cu suma frumoasa de obiective turistice din salbatica natura a Bisocii. In rafale de soare si vant duios s-a asezat deocamdata toamna pe culmile acestea pe care nu au cutezat vreodata cotropitorii sa urce pentru a le birui. Tocmai de aceea, spun specialistii gastronomi, ciobanii au ramas cumva izolati in munti, iar bucataria lor nu a suferit influente, fapt pentru care astazi o gasim neatinsa si reprezentativa pentru Romania frumoasa si Buzaul ideal pe care ii cautam in acest an pandemic chiar la ei acasa. www.buzaulinreportaje.ro ii tot promoveaza de gata trei ani cu doar cateva sperante si ele la randu-le cu … sperante de confirmare. Dar de ce sa punem sare inainte sa gustam macarea?…

Elena Neculai ne-a primit cu bucurie in casa familiei asezata pe un platou montan in satul Plesi. Din poarta poti cuprinde ca intr-o desclestare a sufletului Transfagarasanul bisocean. Locuitorii il alinta si ii zic Transbisoca. Pe langa noi se da larma: o familie mare de porci par sa ceara mancare, iar o alta familie, dar de curcani isi sarbatoresc libertatea prin cantece specifice rasei. Dinspre bucatarie razbate un miros aparte, fin, de lapte bine strunit prin fierbere impreunata cu verdeturi si oua. Dam binete gazdei si intram direct in povestea care ne consuma deja de 673 de cuvinte. Aici, sus, la Plesi, timpul nu trece dupa ceas. Rostul oamenilor sta in viata animalelor pe care le cresc. Ele sunt cel mai clar ceas! Elena si sotul ei, dar si baiatul cel mic au stana de oi. Pentru ca ciobanul a da bir cu fugitii de munca, acum familia are in grija stana din care fac parte si oi ale satenilor.

Deja sunt semne clar ca suntem in casa cu stana de oi, cu ciobani. In realitate, Elenei Neculai ii place tare sa-si spuna ciobanita pentru ca munca aceasta ceruta de ciobanie nu e nicidecum o rusine in ziua de azi, ci stana a devenit loc de popas turistic, sala de clasa pentru oraseanul care a uitat cum arata o oaie, daramite cum se mulge ea ori cum se incheaga laptele. Hai cu vorba pentru ca dinspre bucatarie tot navalesc arome pe care le identific cu greu … Sa fie lapte? Sa fie legume trase in cratita, cum zice cheful modern, dar eu le nimeresc mai bine daca le spun calite.

Ah!, asa unde-unde face ciorba aceasta! Este una dintre cele mai complicate mancaruri din bucataria ciobaneasca – o mancare dorita de doamnele care se ridica nefondat pe tocurile inaltei societati, dar care zic clar ca nu stiu sa o prepare. Bine este sa-si ia minute bune de ragaz si sa asculte ce spune Elena Neculai, gazda noastra de astazi careia mainile ii merg, insa ochii se indreapta catre noi cu explicatii.

Privesc cu atentie bisoceanca rosie in obraz si cu bataturi ascunse in palme de la munca zilnica si deloc simpla pe culmile Buzaului vecine cu Vrancea semeata din istorie. Elena Neculai da fuga in gradina si aduna dintre flori, de pe o brazda, cimbru, marar si patrunjel: ah!, fix coroana ce-i lipsea ciorbei de foi cu lapte! In ciorba caeasta se aduna in liniste toata vraja muntilor: lapte de la oi, verdeata pretuita in curtea muntenilor, ba uneori si carne de la untura ascunsa temeinic in borcane sau recipiente diverse, ascunsa prin decembrie pentru vremea coasei, plus cateva oua luate de sub gaina care nu vede vreodata mancare bogata in stimulente artificial!

E un brau muntenesc ciorba aceasta de foi cu lapte pe care il joaca barbatii, dar il stiu si femeile care prind curaj si rotesc deopotriva cu ei!

Cuminte, o tanara cu bucle de aur vine sa o ajute pe matusa Elena. Madalina a plecat astazi deja la Brasov pentru ca intra in primul an de facultate la Design Industrial. Un chip atipic pentru zona montana in care suntem, un copil atat de cuminte incat stai cu gandul ca muntii acestia predau totusi cuiva lectia prin care inca poti fi demn si la fel de tainic precum padurea. Totusi, ceva nu este chiar atat de frumos: scoala online le da de furca si ei si lui Gabi, baiatul cel mic al Elenei Neculai: copiii vor sa fie impreuna la scoala!

Madalina are ie si imi spune ca stie sa prepare cam tot ce trebuie in casa de muntean pentru ca, mai sus cateva case, acasa la ea se munceste la fel de mult. In ochii fetei de la munte se oglindeste zarea dinspre Transbisoca.

Cat am stat eu sa analizez unduirea ciorbei de foi, Elena Neculai a framantat cu dexteritate un aluat pentru placinte cu branza de oaie.... [Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro].