Alegerile interne pentru funcțiile de șefi ai PNL Buzău, în linie dreaptă. AU APĂRUT ŞI PRIMELE CANDIDATURI

Iunie 14 17:16 2021 by sansanews.ro

Alegerile interne pentru funcțiile de conducere din organizațiile PNL-iste din teritoriu dar și pentru filialele cele mai importante din județ, intră în linie dreaptă. După ce într-o ședință recentă a Biroului Permanent Județean s-a stabilit calendarul scrutinurilor din toate filialele din județ, dar și pentru funcțiile cele mai importante de la vârful organizației județene, iată că au început să apară și primele anunțuri oficiale făcute de unii dintre candidați care, astfel, s-au și lansat în luptă.

Pentru șefia organizației județene, actualul șef interimar, deputatul Gabriel Avrămescu, a confirmat, din nou, ziariștilor șansanews.ro, că va cere votul colegilor din partid pentru un nou mandat la șefia filialei județene, în timp ce senatorul Vlad Pufu, președintele organizației municipale PNL, a declarat la rândul său, într-o emisiune la Focus Tv, că va candida și el pentru încă un mandat la conducerea liberalilor din municipiul reședință de județ.

În ultimele ore, însă, au apărut și câteva nume surpriză care ar putea intra în luptă. Unele dintre aceste nume au confirmat candidatura, altele au transmis că se mai gândesc. Mai mult, până la închiderea perioadei de înscriere a candidaturilor,  mai pot apărea și alte nume, susțin surse din partid.

În ceea ce  privește șefia organizației județene, o candidatură sigură până în momentul redactării acestui material este cea a... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%