A fost lansată cea mai mare rețea națională în sprijinul copiilor cu autism

Februarie 21 13:15 2019 by sanatateabuzoiana.ro
A fost lansată cea mai mare rețea națională în sprijinul copiilor cu autism

Inițiatorii proiectului beneficiază de sprijinul mai multor instituții publice de la nivel național, ai căror reprezentanți vor participa la activitatea grupurilor de lucru.

Cele mai importante organizații non-guvernamentale care au ca principal obiect de activitate sprijinul copiilor cu autism și al familiilor acestora s-au coalizat într-o rețea cu acoperire națională, în scopul de a implementa noi soluții în beneficiul acestei categorii de pacienți. Rețeaua denumită RO-TSA a fost lansată la jumătatea acestei săptămâni, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, având ca scop creşterea implicării ONG-urilor şi partenerilor sociali în promovarea politicilor publice alternative pentru copiii cu autism. Proiectul, în valoare de 999.137 de lei, din care 978.589 de lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă, a fost lansat anul trecut, iar crearea acestei rețele de ONG-uri reprezintă una dintre cele mai importante etape.

Rețeaua este formată din 60 de organizații neguvernamentale active în sistemul de furnizare de servicii integrate şi personalizate, adresate copiilor cu autism şi familiilor acestora și beneficiază sprijinul a 67 de instituţii publice – inspectorate şcolare judeţene, direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, centre judeţene de resurse şi asistenţă educaţională – ai căror vor reprezentanţi vor participa la activitatea grupurilor de lucru ce vor fi organizate în teritoriu.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%