Joi, vremea se va răci uşor, dar în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării. În vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării cerul va fi temporar noros, iar izolat se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar la munte mai ales sub formă de ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte (mai ales pe crește) şi temporar în Moldova şi doar pe suprafeţe mici şi la cote mai reduse în celelalte regiuni.
Vineri, vremea va continua să se răcească, astfel că temperaturile diurne vor deveni apropiate de cele specifice perioadei. Temperaturile maxime, încă pozitive, mai ajung la 10-11 grade doar în Oltenia. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor.
La munte, în jumătatea de nord a Moldovei și în estul Transilvaniei va predomină ninsoarea, în celelalte regiuni va fi ploaie și lapoviță cu tendința de trecere în ninsoare începând de seara. Vântul va prezența intensificări în cea mai mare parte a țării și va fi tare la munte, mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea.
Sâmbătă, vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată, geroasă dimineața local în nordul și centrul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –7…-6 grade în depresiuni și 1 grad cel mult 2 în Banat. În regiunile sudice și estice, pe arii restrânse va mai ninge slab. Vântul va continua să prezinte intensificări, dar la cote mai reduse față de vineri.
În Buzau, vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. –6…-5 grade dimineața, spre –8 în împrejurimile orașului și doar în jur de –1 grad la amiază. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|