Barajul pentru Liga a 3-a, Buzău – Galați, în două manșe, pe 15 și 22 iunie

Februarie 21 06:33 2019 by opiniabuzau

Federația Română de Fotbal a stabilit, prin tragere la sorți, meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Stabilirea celor 21 de jocuri de baraj a fost făcută în conformitate cu împărțirea celor 42 de asociații din țară în șapte regiuni administrative. Din fiecare regiune au rezultat câte trei dueluri. Buzăul a făcut parte din Regiunea a 7-a, alături de județele Brăila, Galați, Vrancea, Tulcea și Constanța. În urma tragerii la sorți, campioana județului Buzău va disputa o dublă manșă de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a cu campioana județului Galați, primul joc fiind în deplasare, pe 15 iunie, de la ora 18,00, al doilea pe teren propriu, pe 22 iunie, de la ora 17,30.

După prima jumătate a campionatului, în Liga a 4-a Buzău lideră este Team Săgeata, cu 43 de puncte, urmată de Voința Lanurile, cu 39 de puncte, în timp ce în Liga a 4-a Galați la conducere se află, după disputarea turului, Universitatea Dunărea de Jos, cu 37 de puncte, urmată de Zimbru Slobozia Conachi, cu 35 de puncte.


Sursa: opiniabuzau