Conectează-te cu noi

Sănătate

Serviciile de Ambulanță au nevoie de 2.000 de autospeciale noi

Avatar photo

Publicat

pe

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este nevoie de 2.000 de ambulanţe noi la nivel național, recunoscând că parcul auto al stațiilor județene este îmbătrânit, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Aflat la Slobozia, pentru inaugurarea lucrărilor de modernizare şi extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe, unde s-au realizat dotări în valoare de 5,2 milioane de lei, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că stațiile de ambulanță din țară au nevoie de cel puțin 2.000 de autospeciale noi pentru a se putea completa „parcul auto, care este depășit”, și speră că acestea vor fi primite, deși achiziția ambulanțelor „nu este, cel puţin deocamdată, în grădina Ministerului Sănătăţii”, subliniind însă că medicina de urgenţă este parte a sistemului de sănătate şi ministerul e preocupat de dezvoltarea staţiilor judeţene de ambulanţă.

Sindicaliștii Federației Ambulanța acuză, de mai mulți ani, că tot parcul auto de salvări e învechit, iar câteva sute de autospeciale au la bord peste 1 milion de kilometri, deși conform legii, o ambulanță trebuie scoasă din uz după ce trece de 500.000 de kilometri.

Ministrul Sănătății a afirmat că „pe partea de medicină de urgenţă, care trebuie să înţelegem şi să recunoaştem că e parte a sistemului de sănătate (…) dezvoltăm, pe de o parte, unităţile de primiri urgenţe, iar pe de altă parte, cu sprijinul autorităţilor locale sau prin investiţii directe de la Ministerul Sănătăţii, dar ne preocupă şi… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025 , Scor: 1-0
11:00
Fotbal, LIGA2

ACSM Politehnica Iaşi - AFC Metalul Buzău

20-09-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Petrolul 52 2

19-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

23-09-2025
17:00
Fotbal, LIGA3

ACS KSE Târgu Secuiesc - CSM Râmnicu Sărat

13-09-2025 , Scor: 3-1


Trending