24 Ore
Metoda Acoperișul face noi victime. Cum a plătit un vârstnic 5.000 de lei pentru înlocuirea unor țigle de pe casă
Potrivit IPJ Alba, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliței Municipiului Aiud au identificat și reținut, joi, pentru 24 de ore, doi tineri de 25 și 29 de ani, din comuna Eremitu, respectiv comuna Beica de Jos, județul Mureș, care sunt bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune.
În sarcina acestora, s-a reținut faptul că, la data de 13 februarie 2023, ar fi abordat o persoană în vârstă de 82 de ani, din Aiud, căreia i-ar fi oferit servicii pentru înlocuirea câtorva țigle de pe acoperișul casei, contra sumei de 50 de lei.
După finalizarea lucrărilor, cei doi i-ar fi solicitat vârstnicului suma de 10.000 de lei, iar, în final, l-ar fi convins să le plătească 5.500 de lei, o sumă mult prea mare în raport cu serviciile prestate. În cursul zilei de vineri, 23 iunie, tinerii vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii lor activități infracționale și recuperarea prejudiciului.
Noi fapte de înșelăciune prin metoda „accidentul” au fost înregistrate la Alba Iulia și Aiud. Potrivit IPJ Alba, în după amiaza zilei de 18 iunie 2023, la Poliția Municipiului Alba… Citește articolul integral pe ziare.com

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-04Spectacol total la Liești, Metalul se impune în Cupa României








