Conectează-te cu noi

24 Ore

Lansări de Carte și Caricaturi în „Anul Urmuz 2023” la Biblioteca „V. Voiculescu” Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău organizează miercuri, 27 septembrie, ora 14.00, la sediul din Galleria Mall, evenimentul „Epoca Absurdului”.

Manifestarea are loc în contextul „Anului Urmuz 2023”, la inițiativa editurii Biscara și va cuprinde lansarea mai multor volume de carte și o expoziție de caricaturi, toate dedicate scriitorului și artistului român de avangardă din perioada interbelică. Expoziția de caricatură este adusă de la Pitești prin amabilitatea acad. Gheorghe Păun.

În prezența scriitoarei Angela Dina-Moțățăianu, din București, și a editorului Sara Mina vor fi lansate cărțile:

  • „La curtea lui Urmuz” (eseuri) – vol. III – de acad. Gheorghe Păun;
  • „Ursuzisme” (prozopoeme absurde) de Angela Dina-Moțățăianu;
  • „Aricisme” (prozopoeme absurde) de Angela Dina-Moțățăianu;
  • „Destine clandestine” (antologie cu texte participante la Concursul de Proză Scurtă Polaris, ediția a III-a, 2023).

De asemenea, profesorul și scriitorul buzoian Gheorghe Postelnicu va susține conferința cu tema „Vasile Voiculescu și Urmuz”.

Pe numele său real Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, cel lansat în literatură cu pseudonimul „Urmuz” s-a născut în Argeș, în anul 1883, însă particula „Buzău” atașată numelui său confirmă faptul că familia își are rădăcinile îndepărtate în orașul nostru. Urmuz, deși a avut o operă relativ redusă, a influențat literatura la nivel european și internațional, inaugurând literatura absurdului. Creațiile sale au fost catalogate drept „bizare” în timpul vieţii sale și s-a bucurat de recunoaştere abia după moarte. O moarte pe care a ales-o singur, la vârsta de 40 de ani, împușcându-se, aparent fără niciun motiv, într-o grădină publică din Bucureşti.

La evenimentul „Epoca Absurdului” de la Biblioteca Județeană „V. Voiculerscu” sunt așteptați scriitori, elevi, profesori și iubitori de literatură.

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău,

manager  Sorin BURLACU

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSM Olimpia Satu Mare

27-09-2025 , Scor: 0-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Tunari - AFC Metalul Buzău

04-10-2025 , Scor: 2-4
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC Dumbrăviţa

18-10-2025 , Scor: 4-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Concordia Chiajna - AFC Metalul Buzău

25-10-2025 , Scor: 1-2
15:00
Fotbal, LIGA3

CS Blejoi - CSM Râmnicu Sărat

17-10-2025 , Scor: 3-1
15:00
Fotbal, LIGA3

CSO Plopeni - CSM Râmnicu Sărat

25-10-2025 , Scor: 2-0
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2

31-10-2025 , Scor: 0-5


Trending