24 Ore
Fără trotinete în parcuri și pe Bălcescu, în weekend – propunere a poliției buzoiene
																								
												
												
											Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău propune interzicerea circulației trotinetelor electrice în parcurile Crâng și Tineretului, precum și pe Bulevardul Nicolae Bălcescu în weekend, când această zonă devine pietonală. Inițiativa vine ca răspuns la numărul tot mai mare de incidente și abateri comise de utilizatorii acestor vehicule în traficul urban.
Potrivit comisarului-șef Silviu Dinu, șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Buzău, mulți utilizatori ignoră regulile de circulație: se deplasează pe trotuare, circulă câte doi pe o trotinetă și nu poartă echipamente de protecție, precum cască, cotiere sau genunchiere. „Ei se pot deplasa pe pistele de biciclete, acolo unde sunt construite, și pe partea carosabilă, în niciun caz pe trotuar”, a precizat Dinu.
Zonele cele mai afectate sunt Bulevardul Nicolae Bălcescu, frecventat intens în weekend de pietoni, și aleile din parcurile municipiului, unde trotinetele pun în pericol siguranța publică. În ultimele 30 de zile, Poliția Locală a derulat 20 de acțiuni de informare în aceste zone și a distribuit sute de pliante cu reguli de utilizare a trotinetelor electrice. Deocamdată, au fost aplicate doar avertismente.
Totuși, în cazul în care propunerea IPJ va fi aprobată de Primărie, interdicțiile vor fi completate de sancțiuni mai dure pentru nerespectarea noilor reguli.
Autoritățile atrag atenția și asupra cazurilor tragice înregistrate în ultimii ani. În 2020, un bărbat de 71 de ani a murit în Parcul Crâng după ce a fost lovit de o trotinetă.
IPJ Buzău anunță că va continua colaborarea cu autoritățile locale pentru a stabili un set clar de reguli privind utilizarea trotinetelor electrice, în special în zonele aglomerate și în perioadele cu trafic pietonal intens.

24 Ore2025-11-03Val de ură fără precedent împotriva medicilor din Buzău după decesul dr. Szabo

24 Ore2025-11-04Un buzoian de 39 de ani, dat dispărut de familie

24 Ore2025-11-03Finalizarea pasajului de la Spătaru, un pas important pentru circulația pe Autostrada A7

Politic2025-11-03Alianța PNL–USR îl susține pe antreprenorul Mihai Răzvan Moraru la CJ Buzău

24 Ore2025-11-03Trafic dirijat pe sensul Buzău spre Râmnicu Sărat din cauza unui accident

24 Ore2025-11-03Circulație reluată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, inclusiv în weekend

24 Ore2025-11-04Varza de Buzău, cea mai bună alegere pentru murat
			
			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
	






