În județul Buzău sunt înregistrați oficial peste 2.800 de cetățeni străini, majoritatea din Asia, potrivit datelor furnizate de Biroul pentru Imigrări. Cei mai mulți provin din Nepal, Sri Lanka, Turcia, India și Republica Moldova, iar principalele motive pentru stabilirea lor în România sunt angajarea în muncă și reîntregirea familiei.
Comisarul-șef Gheorghe Liviu Florea, șeful Biroului pentru Imigrări Buzău, a declarat că, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2025, au fost înregistrați 2.856 de străini. Dintre aceștia, 2.380 provin din afara Uniunii Europene, iar restul din state membre UE, în special Italia, Franța și Spania.
Top 5 naționalități non-UE în județul Buzău:
- Nepal: 579
- Sri Lanka: 333
- Turcia: 299
- India: 266
- Moldova: 184
Mulți dintre cetățenii turci se află temporar în județ, fiind implicați în proiectele de infrastructură, în special la lucrările de la autostrada de centură, executate de compania Nurol Makyol.
În primele patru luni ale anului, polițiștii de imigrări au emis 544 de avize de muncă, majoritatea pentru domeniile construcțiilor și HoReCa, precum și 315 permise de ședere temporară. De asemenea, au fost avizate favorabil 11 cereri de reîntregire a familiei și două invitații pentru cetățeni din state terțe.
Pentru combaterea șederii ilegale, au fost organizate cinci acțiuni de control. În urma acestora, 13 persoane au fost depistate în situații ilegale – 10 dintre ele fiind din Nepal. Au fost emise șapte decizii de returnare, iar șase dintre aceste persoane au primit interdicția de a intra în spațiul UE pe o perioadă între șase luni și un an.
Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.400 lei pentru încălcarea regimului juridic al străinilor și nerespectarea legislației privind încadrarea în muncă.
Având în vedere scăderea continuă a populației active din România, autoritățile consideră că atragerea de muncitori din afara UE poate fi o soluție viabilă pentru susținerea economiei locale. În plus, o eventuală politică prin care muncitorii care își stabilesc aici familiile să poată obține cetățenia română după cinci ani ar putea contribui la stabilizarea demografică și economică a regiunii.
Biroul pentru Imigrări Buzău anunță că va continua verificările și va sprijini măsurile pentru prevenirea șederii și muncii ilegale, în concordanță cu legislația națională și europeană.