Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

”Cu inima sfâșiată, ne luăm rămas-bun de la doamna învățătoare…”. Mesajul transmis de colectivul Școlii Mihăilești

Avatar photo

Publicat

pe

Colectivul Școlii Gimnaziale din Mihăilești este în doliu după tragedia de sâmbătă seară, când învățătoarea Alexandra Trifan a murit într-un accident (vezi, AICI, detalii despre evenimentul rutier) în care a pierit și soțul ei, Alin Trifan, inspector la Casa Județeană de Pensii. Cadrul didactic avea 24 de ani și preda de trei ani la unitatea de învățământ din Mihăilești. În această dimineață, colegii învățătoarei au transmis un mesaj impresionant despre tânăra decedată în accident, scrie jurnaluldebuzau.ro.

,,Comunitatea Școlii Mihăilești este îndurerată de pierderea unei ființe dragi!

Cu inima sfâșiată, ne luăm rămas-bun de la doamna învățătoare Trifan Alexandra, care a plecat prea devreme pe drumul fără întoarcere, lăsând în urmă o familie îndurerată și o comunitate profund consternată de această veste tragică.

În cei trei ani petrecuți în mijlocul nostru, doamna Trifan a fost un exemplu de dedicare, seriozitate și dragoste pentru elevii săi. Prin luminile pe care le-a aprins în sufletele și mințile copiilor, a lăsat o moștenire care va dăinui dincolo de timp.

Să-i fie drumul către veșnicie luminat, iar amintirile pe care le-a lăsat în urmă să aducă alinare celor care au cunoscut-o și au iubit-o.

Durerea pe care o simțim acum este imensă, dar amintirile prețioase pe care le-a creat alături de noi vor rămâne neșterse.

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!” , a fost mesajul postat pe pagina de facebook a Școlii Gimnaziale Mihăilești.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending