În perioada 28.10.2023-04.11.2023, cinci școli din mediul rural, care se confruntă cu problema incluziunii și a abandonului școlar, au fost cooptate de Inspectoratul Școlar Județean Buzău pentru a face parte dintr-un consorțiu și au participat la un curs de formare-Erasmus+ learning programme, la Istanbul. Este vorba despre Scoala Gimnazială Calvini, Școala Boldu, Școala Puiești,Școala Movila Banului și Cozieni.
Au fost zile intense și fructuoase de curs, indoor și outdoor, vizite la școli publice, primare și gimnaziale,seri culturale în care fiecare țară si-a promovat cultura, istoria, gastronomia, activități minunat îmbinate de formatorii Edu2Grow.
„Proiectul a reprezentat o oportunitate unică de a primi informații noi și de a le pune în practică. A fost o experiență presărată cu muncă în echipă, îmbinată cu responsabilitate, dezvoltare culturală și socială Sunt sigură că în viitor cunoștințele dobândite mă vor ajuta. Am conștientizat că e minunat ca profesori din mai multe țări să își împărtășească experiențele profesionale, să cunoască sistemul de învățământ din Turcia exact în interiorul lui, în școli și, cel mai important, să poți să diseminezi toate aceste cunoștințe și experințe și în școala ta.” Alina Dragomir, director Școala Cozieni
Urmează alte două mobilități în cadrul acestui consorțiu, în care alte cadre didactice de la școlile menționate vor fi îndrumate în scrierea de proiecte. Inspectoratul Școlar Județean Buzău este fruntaș la nivel național în depunerea de proiecte Erasmus+ și în îndrumarea școlilor mai mari sau mai mici în a se familiariza cu marea familie de proiecte europene.
Acest curs m-a învățat să pun baze noi, să vorbesc liber în limba engleză și, cel mai important, am legat prietenii frumoase. Istanbul, Turcia, a fost prima mea ieșire din țară, unde am învățat lucruri noi, extrem de utile pentru scrierea de proiecte.”- Agurița Necula, director Scoala Boldu
,,A fost o plăcere să fac parte din echipa acestui proiect! Cu toate că a fost multă muncă, a meritat, întrucât mi-am dezvoltat abilitățile în ceea ce privește multiculturalitatea și multilingvismul, am cunoscut sistemul de educație turc, oamenii care fac posibile lucrurile frumoase din aceste școli . Am avut posibilitatea să merg în acestă mobilitate alături de colegi minunați, din alte țări și din alte județe ale țării mele, de la care am învățat extrem de multe lucruri interesante, pe care le pot împărtăși, la rândul meu, colegilor. – Carmen Coșar, director Școala Calvini
”Datorită acestui proiect, am învățat foarte multe lucruri interesante: cum să lucrezi în echipă, care sunt tradițiile și cultura țărilor partenere, care sunt bazele scrierii unui proiect care să fie eligibil pentru școala ta. Chiar dacă cunoștințele mele de limba engleză, sunt foarte bune, a fost o oportunitate să le pot îmbunătăți alături de ceilalți colegi din cadrul proiectului, predate de profesori din țările partenere.” – Georgiana Călugărescu, director Școala Movila Banului
„Mobilitatea la care am participat a avut loc în Istanbul, Turcia, iar pentru mine a fost o experiență uimitoare, cu multa muncă, dar și o plăcere pe măsură.
Având experiența acestui proiect,vom aplica pentru un proiect Erasmus+. Momentele petrecute în acest proiect au fost speciale și unice, pe care nu le voi uita prea curând!” – Gina Manea, director Școala Puiești