Cultural/Educație
Buzăul promovat pe Netflix în cel mai lung episod al noului serial de succes
Județul Buzău se pregătește să cucerească inimile telespectatorilor în sezonul doi al cunoscutului serial „Flavours of Romania”. Celebrul documentarist englez Charlie Ottley s-a întors la Buzău pentru a filma cel de-al doilea episod care va apărea pe 20 septembrie 2023 pe Netflix. Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului are cel mai lung episod din tot documentarul.
„Flavours of Romania” care arată minunățiile României a fost cel mai vizionat documentar de pe Netflix în 2020. Filmările din 2022 pentru episodul doi al „Flavours of Romania” la Buzău au fost organizate de Thorsten Kirschner, fondator al Comunității Slow Food Buzău și coproprietar al Conacului Grigorescu. Acest lucru a fost posibil și datorită iimplicării partenerilor ce activează în turism, în regiune.
Filmarea începe în comuna Berca, unde o dronă este pusă în funcțiune pentru a prezenta intrarea în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Continuă apoi cu obiective principale precum Muntele de Sare, Focurile Vii la Lopătari, Așezările rupestre de la Bozioru/ Colți/ Aluniș, însă, include și drumurile ce așteaptă să fie bătătorite de drumeți și cicloturiști. Un popas este făcut la Conacul Grigorescu, pentru a prezenta conceptul Slow Food cu ale sale produse artizanale sau Centrul de Artă Aluniș cu activități interactive pentru copii.
Thorsten Kirschner, care a însoțit echipa în săptămâna de filmare, spune: „Eforturile multor parteneri pentru susținerea și organizarea filmărilor a dat roade cu cea mai bună oportunitate de promovare turistică pentru Buzău din ultimii ani de zile. Mulțumim echipei Geoparc, diferiților primari din zona de filmare și pensiunilor pentru sprijinul acordat. Suntem foarte mândri că lui Charlie Ottley și echipei sale le-a plăcut atât de mult Buzăul încât suntem onorați cu cel mai lung episod dintre toate județele din noul sezon de Flavours of Romania. Se prevede un impact mare pentru Buzău și în special pentru Geoparcul UNESCO, un impuls pentru turismul din regiunea buzoiană, cu multe beneficii pentru pensiunile rurale și furnizorii de servicii în turism. Dacă în primul episod au fost filmați Vulcanii Noroioși, acum se pune accentul pe alte destinații interesante pentru drumeții și ciclism. Exact ceea ce ar trebui să fie în centrul atenției pentru dezvoltarea turistică a Buzăului.
„Flavours of Romania” va apărea pe Netflix din 20 Septembrie 2023 și va cuprinde 10 episoade care includ toate regiunile istorice ale României.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








