24 Ore
Astăzi la ora 18:00 – Vernisaj Expoziție Artă Plastică – NED – ”Pauză între gânduri” – în premieră la Buzău – BIAF 2024
Avem o premieră artistică de excepție la BIAF 2024!
Expoziția de artă plastică semnată NED va avea vernisajul duminică 25 august, ora 18.00, la Galeriile de artă și va rămâne apoi deschisă pentru vizitare până pe 8 septembrie.
NED, așa cum insistă să-i spună toți cei care-l cunosc și-i vizitează atelierul, pe numele său întreg Ion Nedelcu, este unul dintre cei mai căutați, apreciați și solicitați artiști plastici români contemporani.
NED este artist plastic, scenograf, sculptor și designer vestimentar cu activitate inclusiv în cinematografie și teatru.
Indiferent de forma artistică în care se exprimă, o face la superlativ, iar asta este vizibil inclusiv prin numărul expozițiilor pe care le-a oferit publicului din întreaga lume, prin acela al filmelor la care a lucrat, în România sau la Hollywood, prin sutele sau poate miile de tablouri și sculpturi pe care le-a realizat în peste 50 de ani de activitate.
Printre cele 30 de filme românești pentru care a creat costumele sau a lucrat ca scenograf, se numără peliculele devenite cult în România ”Declarație de dragoste”, ”Extemporal la dirigenție”, ”Liceenii”, ”Iancu Jianu, zapciul”, ”Iancu Jianu, haiducul”, ”Raliul” și ”Marele premiu”.
A realizat pictură murală la Los Angeles timp de peste 7 ani, a reușit să intre în atenția producătorilor de film și de show-uri de televiziune la Hollywood și expune aproape permanent în toată lumea.
NED tratează pictura ca pe ceva extrem de personal și, prin limbajul plastic pe care și l-a creat și l-a cizelat în decenii de muncă, spune povești profunde, cu nenumărate substraturi, creează lumi diferite și ilustrează obsesii ancestrale ale omenirii, pentru ca noi toți, privitorii, vizitatorii expozițiilor sale, să putem pătrunde în alte lumi decât cea cotidiană.
Prezentarea artistului o va face Liviu Prossi, muzician, compozitor, critic.
Vernisajul va fi completat de un recital al muzicianului Adrian Naidin.
ACCES LIBER!
Link eveniment Facebook: aici.
––––––––––––––
‼️ ATENȚIE! În spațiul de eveniment se vor face fotografii și filmări, pentru promovarea expoziției și prezentarea festivalului. Prin prezența la evenimente vă exprimați implicit acordul privind filmarea, fotografierea și potențiala difuzare a imaginilor astfel captate, live sau înregistrate, pe Facebook, Instagram, TikTok sau pe în media, precum și în materiale de promovare a evenimentului.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău








