Zi plină de surprize! Iată unde petrec buzoienii

August 10 13:58 2018 by reporterbuzoian.ro

Pregătiri în toi pentru cea mai mare sărbătoare a verii, Adormirea Macii Domnului, sărbătorită anual pe data de 15 august. Nu mai puțin de șase comune buzoiene își serbează „ziua” la această dată, prin festivaluri sau târguri tradiționale care aduc împreună mii de participanți.

A devenit o tradiție pentru primarii comunelor din județul Buzău să organizeze, în jurul marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, a unor manifestări cultural-artistice la care să localnicii să petreacă timp de calitate și să mai uite din problemele cotidiene. Sunt invitați artiști cunoscuți, iar terasele cu mici și bere și tarabele cu mărunțișuri îi atrag ca un magnet pe toți cei care participă.

Anul acesta, pe 15 august, nu mai puțin de șase comune organizează târguri și festivaluri. Chiar dacă Sfânta Maria va pica într-o miercuri, bugetarii au liber până vineri, grație unei decizii a Guvernului.

Iată festivalurile la care puteți participa pe 15 august:

Cozieni: Târgul tradițional de „Sfânta Maria

Cănești: Sărbătoarea Comunei: „Târgul de Sfânta Maria”

Murgești: Serbarea Comunei

Săgeata – Sărbătoarea Comunei


Sursa: reporterbuzoian.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%