VIDEO | Toma: ,,Vom avea suficientă energie termică pentru la iarnă”

De la 1 septembrie, buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire ar putea primi apă caldă produsă cu ajutorul cazanului pe care Regia Autonomă Municipală l-a recuperat, în urma unei acțiuni în instanță, de la Ecogen, susține primarul Constantin Toma în raportul săptămânal către buzoieni pe care îl postează pe pagina sa oficală de Facebook.
Acesta spune că, odată cu punerea în funcțiune a acestui cazan, care se va adăuga producției de agent termic din două puncte termice din cartierele Micro XIV și Micro III, căldura pentru clienții RAM va putea fi asigurată: ,,La Punctul Termic 4 – Dorobanți a fost adus cazanul de 10 Gcal/h, cu ajutorul căruia vom putea asigura apa caldă la început, până vom reuși să transformăm și celelalte două puncte termice în micro-CET-uri, astfel încât să putem asigura, pentru cei care mai sunt încă legați (la RAM, n.r.), apa caldă și căldura la iarnă. Sunt eforturi deosebite, este o atmosferă de șantier, și sper să ne încadrăm în timp, astfel încât până la 1 septembrie să putem deja furniza din acest punct termic apa caldă pentru întreg municipiul Buzău. Împreună cu celelalte micro-CET-uri vom asigura circa 20 Gcal/h, care, împreună cu ceea ce producem acum în Micro XIV și Micro III, vom avea suficientă energie termică pentru iarna viitoare”, a spus Toma.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|