VIDEO | Municipiul Buzău, investiţii de 29 milioane euro în acest an

Astăzi are loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local, pe care primarul Constantin Toma o consideră “cea mai importantă şedinţă din ultimii patru ani”, consacrată dezbaterii şi aprobării celui mai mare buget al municipiului Buzău din anul 1990 încoace. Toma spune, într-o înregistrare video pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook, că municipiul va dispune anul acesta de un buget de aproape 73 de milioane de euro, din care aproximativ 29 milioane, respectiv 40 la sută, sunt rezervaţi investiţiilor.
“Aceste investiţii – din surse proprii, din surse atrase, inclusiv din fonduri europene – ne ajută să ne dezvoltăm, pentru că fără investiţii nu putem visa la un Buzău de top, la un Buzău oraş-magnet până în 2030. Avem un plan pe 12 ani, iar anul acesta este, într-adevăr, primul an în care se face un pas mai mare decât de obicei în această direcţie”, spune Toma. El dă ca exemplu Educaţia, unde în anul 2020 se va investi o sumă mai mare decât dublul celei de anul trecut. ,,De exemplu, pe Educaţie, dacă anul trecut s-au cheltuit 7,1 milioane de euro, anul acesta vom avea 16,1 milioane de euro împărţiţi pe diferite programe, inclusiv pe un lucru simplu, dar consumator de foarte mulţi bani, respectiv refacerea tuturor terenurilor din exteriorul tuturor şcolilor, inclusiv refacerea tuturor terenurilor de sport la toate şcolile”, spune primarul Toma.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|