VIDEO Încă o misiune reușită, pentru "eroul" de la ISU Buzău. În 2017, a salvat o femeie care amenința că se sinucide

Octombrie 29 05:53 2020 by informatiabuzaului.ro

Unul dintre cei mai experimentaţi membri ai echipei de salvare a Detaşamentului de Pompieri Buzău a fost eroul unei misiuni mai puţin obişnuite. Acesta a reuşit să scoată, în siguranţă, un animal căzut într-o fântână foarte adâncă.

Miercuri dimineață, în jurul orei 10.00, un apel prin numărul unic de urgență 112 solicita intervenția pompierilor militari în satul Cândești, comuna Vernești, din județul Buzău, pentru salvarea unei capre ce căzuse într-o fântână dezafectată, adâncă de peste 20 de metri.

La adresa indicată a fost mobilizat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, dotat cu echipamente specifice de salvare.

După evaluarea situației, plutonierul major Sorin Stancu, asigurat cu cordițele de siguranță de ceilalți membri ai echipajului, a coborât în fântână, reușind să scoată animalul în siguranță la suprafață.

Urmare a reuşitei acestei misiuni inedite, Sorin Stancu a fost declarat de colegii săi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Salvatorul zilei”.

“Plutonierul major Stancu Sorin este unul din cei mai experimentați membri ai echipei de căutare-salvare ai subunității din care face parte, iar multitudinea de intervenții pentru salvarea persoanelor aflate în pericol de înec, rămase blocate la înălțime sau în diferite spații, precum și pentru salvarea animalelor aflate în medii ostile vieții a dus la dobândirea unei experiențe... [Citește articolul integral pe informatiabuzaului.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%