VIDEO | Corul „Andante Star”, pe podiumul Festivalului Naţional „Dragobete pupă fete” de la Ploieşti

Prima competiţie naţională, prima reuşită, primul loc. Cei 41 de elevi, membrii ai Corului „Andante Star” de la Buzău s-au întors cu locul I de la Festivalul Concurs Naţional de Interpretare şi Creaţie „Dragobete pupă fete”, organizat în perioada 22-23 februarie la Ploieşti. Din juriu au făcut parte compozitori, realizatori tv, scenografi, profesori de canto, precum şi celebrul Nea Marin (Marin Barbu), cunoscut pentru emisiunile tv.
Corul buzoian, condus de dirijor Cristinel Muscăloiu, este compus din elevi de clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a, din Şcoala nr. 1 „Cp. Av. Mircea T. Bădulescu” şi Şcoala nr. 11. Este vorba despre 35 de fete şi şase băieţi, pe care, dincolo de muzică, îi leagă o prietenie specială.
Deşi aceasta a fost prima participare la un concurs naţional, membrii Corului „Andante Star”, s-au întors cu locul I la secţiunea pop românesc destinată grupurilor vocale.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|