VIDEO Bărbat din Breaza, bătut și jefuit de doi consăteni. Tâlharii sunt frați

Iunie 20 07:59 2021 by stiridebuzau.ro

Au fost reținuți pentru 24 de ore cei doi bărbați din Breaza care au tâlhărit un consătean în vârstă de 66 de ani. Este vorba despre doi frați care urmează a fi prezentați parchetului în vederea sesizării instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi de la Secţia de poliţie rurală Merei au identificat și depistat la scurt timp de la primirea sesizării, principalii bănuiţi de comiterea unei tâlhării.

Cei doi bănuiți au fost depistați pe raza județelor Buzău și Prahova. Fapta a fost sesizată Poliţiei de persoana vătămată, un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din Breaza.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în seara de 17 iunie, doi bărbaţi cu vârste de 23 şi 38 de ani, din Breaza, ar fi pătruns în locuinţă profitând că uşa de acces era neasigurată şi, prin acte de violenţe, i-ar fi sustras păgubitului 10.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști şi predat părţii vătămate.



În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Cei doi bănuiți au fost conduși la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor preventive, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore,... [Citește articolul integral pe stiridebuzau.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%