VIDEO. Alunecare de teren la „Malul cu sare”. Săteni izolați rutier

Martie 21 13:03 2018 by buzoieniiro

O a doua alunecare de teren s-a produs noaptea trecută pe drumul comunal ce leagă centrul comunei Lopătari prin satul Luncile de satul Terca, în dreptul locului pe care localnicii îl numesc „Malul cu Sare”.

Pământul înmuiat de apă s-a prăvălit de pe un deal înspre malul Slănicului.

Pe traseul alunecării se afla și drumul comunal, astfel că sătenii din Terca și Ploștina au rămas izolați rutier de centru comunei.

„Nu se mai poate circula cu mașina. Abia a trecut un 4×4, dar la vale, dinspre Terca. Cu mașina mică nu se mai poate, ci doar pe jos. Cei de la magazinul alimentar din Terca au luat marfa cu sacii. Lucrăm în zonă cu buldoexcavatorul nostru. Să vedem ce putem face ca să se poată trece cu mașina măcar pe un fir. Mă refer în primul rând la salvare și la cea de marfă. Pentru mâine am comandat niște utilaje mai mari și mai puternice”, ne-a declarat de dimineață primarul din Lopătari – Vasile Lefter.

La fața locului s-a deplasat pentru evaluarea situației și o echipă de la Prefectură condusă de subprefectul Sorin Gheorghe (vezi VIDEO mai jos de la faț locului).

UPDATE

Șoferul de pe buldoexcavatorul primăriei s-a dovedit meseriaș și a reușit să cârpească drumul astfel încât mașinile localnicilor să poată trece prin zonă. 



Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%