Vești bune pentru șoferi: MODIFICAREA care va intra vigoare joi

Iulie 16 22:32 2019 by buzau.net

Conducătorii auto au parte de vești bune.

Publicat luni în Monitorul oficial, actul normativ care aduce cu sine aceste modificări elimină unele dintre condițiile impuse șoferilor care doresc să reintre mai repede în posesia permisului suspendat. Astfel, începând de joi, acești conducători auto vor putea solicita reducerea perioadei de suspendare a carnetului chiar dacă au mai beneficiat de această măsura în ultimii trei ani.

În prezent, șoferii pedepsiți trebuie să treacă de un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, să dețină un carnet de cel puțin un an, adică să nu fie începător, să nu fi solicitat reducerea perioadei de suspendare în ultimii trei ani și să nu fie avut permisul suspendat în ultimii doi ani.

Așadar, după intrarea în vigoare a noilor reguli, șoferii care doresc reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce nu vor mai trebui să îndeplinească decât două condiții, și anume să aibă permis de auto de peste un an de zile și să fie declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

Legislația rutieră în vigoare stabilește că, în funcție de contravenția săvârșită, dreptul de a conduce al unui șofer se suspendă pentru 30, 60 sau 90 de zile, iar, în urma testării cunoștințelor despre regulile de circulație, această perioadă de suspendare a dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, cu condiția îndeplinirii și restului de trei condiții despre care am vorbit anterior, informează Bugetul.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%