UPDATE: 8 noi cazuri confirmate pozitiv in București | Numărul persoanelor infectate a ajuns la 25

Martie 10 16:52 2020 by buzau.net

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus a crescut, marți, ajungând la 25 la nivel național. Numai în București au fost anunțate încă 8 persoane cu Covid-19. Dintre acestea, 5 au fost declarate vindecate.

Guvernul reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE 0800800358.
De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Cronologia evenimentelor, marți, 10 martie:
ora 16.25 Părinții ar putea primi zile libere ca să stea acasă cu copiii după ce se închid școlile
Deputații vor dezbate și vota joi proiectul de lege prin care se acordă zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.
Pe ordinea de zi de joi se va afla şi proiectul de lege privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă. DETALII aici.
ora 15.55 Încă un caz confirmat de coronavirus în București. Este vorba despre un cetățean care a călătorit în Israel.
În acest moment sunt 8 confirmări noi cu Covid 19 în București.
ora 15.45 Comunicat al Grupului de Comunicare Strategică: 
”Sunt confirmate pozitiv la testul coronavirus (COVID-19) un număr de 7 cazuri din București.  3 cazuri sunt în legătură cu cazul Gerota, 1 caz este contact al primului infectat din București, iar 3 sunt cetățeni care au călătorit în Israel, Germania și Marea Britanie.”
UPDATE 15.30: Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunțat pe Facebook trei cazuri noi de coronavirus în București. Este vorba despre fiul, nora si nepotul bărbatului de 60 de ani, declarat luni seară bolnav de COVID-19.
UPDATE ora 12.00. Bărbatul de 63 de ani internat la Spitalul Dimitrie Gerota din Capitală a intrat în contact cu 120 de persoane.
Conform unor surse, el este șef la Administrația Domeniului Public (ADP) Sector 4, al cărei sediu a fost închis.
UPDATE ora 11.40. Rezultatul testului pentru COVID-19 în cazul studentului din Ploieşti întors din Lombardia, care s-a prezentat la cabinetul medical al universităţii cu durere în gât şi febră, a ieşit negativ, informează, marţi, Prefectura Prahova.
"Studentul de la Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti preluat ieri (luni n.r.) cu izoleta din campusul universitar şi dus la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti a ieşit, la primul test de coronavirus, negativ", precizează reprezentanţii Prefecturii Prahova.
UPDATE ora 10.30. Femeia de 70 de ani, dusă în condiții de izolare de la spitalul Sf. Ioan la spitalul Victor Babeș, nu este infectată cu noul coronavirus. Testul pentru Covid-19 a ieșit negativ.
UPDATE ora 10.00. Rezultatul celui de-al doilea test efectuat pacientului din Caracal în vârstă de 51 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“ Craiova, a ieșit pozitiv.
Pacientul va rămâne în izolare la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“ Craiova.
---
Femeia de 73 de ani din Buzău a fost internată la spitalul județean într-un container montat în curtea unității medicale special pentru astfel de cazuri.
După confirmarea îmbolnăvirii, responsabilii au decis să o transporte la Institutul ”Matei Balș” din Capitală.
Autoritățile au declanșat încă de aseară o anchetă epidemiologică pentru a stabili persoanele cu care a intrat în contact.
”Există trei contacți direcți cu femeia confirmată cu coronavirus. Este vorba despre fiul acesteia, prietena fiului și fiul celei din urmă, elev la o unitate de învățământ din municipiul Buzău. Cei trei vor rămâne izolați la domiciliu sub supraveghere MAI.
În cazul în care cele trei personae vor fi confirmate cu coronavirus, vor fi transportate către Institutul ”Matei Balș” din Capitală”, au transmis oficialii din Buzău.
Blocul va fi păzit de jandarmi. În plus, în liceul în care învață băiatul, cursurile au fost deja suspendate.
”Se va face și o dezinfecție riguroasă în această unitate de învățământ”, au mai transmis autoritățile.
Ministrul Sănătății îl contrazice pe pacient  
Prezența coronavirusului a fost depistată și la un bărbat de 63 de ani din București. Pacientul este ofițer în rezervă și a ajuns în grija medicilor pe 5 martie, cu simptome care la prima vedere nu aveau legătură cu Covid-19.
A fost internat atunci la Spitalul Dimitrie Gerota din Capitală și după câteva zile a dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă, așa că doctorii au cerut să fie testat pentru coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. 
În stare stabilă, și el a fost dus la Institutul ”Matei Balș”.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, bărbatul spune că nu a călătorit recent în niciun stat din zonele afectate. Ministrul Sănătății susține însă contrariul: ”Bărbatul s-a întors la sfârșitul lunii februarie din Italia”.
În spital a fost începută o anchetă epidemiologică: nimeni nu intră și nimeni nu iese, iar cei care au fost acolo în această perioadă vor fi izolați la domiciliu.
Între timp, persoanele confirmate cu noul coronavirus, în cazul cărora testul este în continuare pozitiv rămân internate în continure în unități sanitare de boli infecțioase.
Alte trei suspiciuni în țară  
Printre ele, este o femeie de 70 de ani din județul Mureș, care a a fost transportată la Cluj.
”Are o stare generală bună, este afebrilă, nu prezintă elemente de gravitate în acest moment. Este internată pe aceeași secție dedicate a spitalul, pe aceeași secție se află și pacientul din Maramureș, care are o stare ameliorate și va intra în retestare”, au spus autoritățile.
”Testele pacienților din Timișoara au ieșit în continuare positive. Ei rămân sub observație până la negativarea a două teste în 14 zile”, a declarat secretarul de stat Nelu Tătaru.
Pe de altă parte, o femeie de 62 de ani, venită recent din Italia, a fost dusă la Spitalul Județean Sibiu, fiind suspectată de infectare cu coronavirus.
S-a întors din regiunea Lombardia, iar ieri a început să se simtă rău. A sunat la 112 și a fost initial transportată la spitalul din Mediaș, dar ulterior specialiștii DSP au hotărât să fie mutată la Sibiu.
”Va fi izolată, i se vor recolta probe care vor fi trimise la analize, urmând ca rezultatele să fie comunicate oficial, la nivel central”, au transmis reprezentanții spitalului.
Rezultatele testelor sunt așteptate și în cazul tânărului internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Ploiești.
Băiatul este student la Universitatea Petrol-Gaze, iar duminică noaptea s-a întors din Lombardia. După câteva ore a făcut febră și a început să-l doară gâtul. A mers la cabinetul medical al universității, dar medicii au chemat imediat o ambulanță cu izoletă.
Chiar dacă a spus că a stat singur în cameră și nu a intrat la cursuri, etajul căminului în care locuiește a fost în întregime dezinfectat.
În fiecare județ de la graniță ar trebui să existe cel puțin 500 de locuri de carantină. Aici vor fi duși românii care se întorc din zonele roșii afectate de infecțiile cu noul coronavirus, după ce autoritățile vor anunța că trebuie să rămână acolo.
Până atunci, însă, conaționalii care vor alege să revină în țară vor fi duși în carantină instituționalizată în județele de domiciliu.





Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%