Unde va fi construit și cum va arăta parcul balnear din Sărata Monteoru

Septembrie 2 09:33 2019 by opiniabuzau

În câțiva ani, județul Buzău ar putea avea un parc balnear la standarde in­ter­naționale. Joi, în șe­dința ordinară a Consiliului Județean, a fost făcut un pas important în demersul de înființare a obiectivului tu­ristic, fiind aprobată tema de proiectare a viitorului parc, precum și demararea procedurilor de achiziție publică a documentației tehnico-economice, necesară pentru punerea în aplicare a acestui proiect. Ulterior etapei de elaborare a temei de proiectare se va proceda la achiziția documentației tehnico-economice necesare promovării proiectului, respectiv achiziția Studiului de fezabilitate și, ulterior, a proiectului tehnic de execuție.

Parcul balnear urmează să fie construit pe o su­prafață de 10,52 hectare, la o distanță de aproximativ 250 de metri de Mina de Petrol, un obiectiv declarat monument istoric, unic prin faptul că este singura mină din lume aflată încă în exploatare din care țițeiul se extrage prin puțuri și galerii adânci de peste 300 de metri. Terenul se află în nord-vestul Stațiunii Sărata Monteoru, pe amplasamentul unor sonde scoase din producție, care aparțin SC OMV Petrom SA și care vor fi dezafectate.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%