Un europarlamentar PSD insinuează că Rusia a provocat ploi în România ca să aibă vreme bună la Campionatul Mondial de fotbal. Dumitru Prunariu îl susţine

Iulie 1 14:02 2018 by buzau.net

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pascu sugerează, într-o postare publicată pe Facebook, că Rusia s-ar afla în spatele ploilor și vijeliilor care s-au abătut asupra României, Greciei și Bulgariei, în ultimele zile.

Pascu susține că vremea rea va mai dura până la finalul Campionatului Mondial din Rusia și lasă să se înțeleagă că el crede că vremea frumoasă din Rusia este rezultatul unei manipulări.

„A observat cineva că, de două săptămâni de când a început Cupa Mondială, pe toate stadioanele din Rusia europeană este soare, în timp ce în jur, mă refer la noi, la bulgari și la greci, avem numai ploaie și furtuni?

Două săptămâni - și vor urma încă două, până la sfârșitul Cupei - Rusia se află încontinuu într-o zonă de înaltă presiune atmosferică, iar cei din jur într-o zonă de presiune joasă.

Sunt convins că este vorba exclusiv de efectele încălzirii globale”, a scris europarlamentarul pe rețeaua socială.

Cosmonautul Dumitru Prunariu a comentat la postarea lui Ion Mircea Pascu.

„Ce frumos si nevinovat gandesti Puiu draga. Imi amintesc cand la Moscova in 1980 a fost Olimpiada si era o vreme ploioasa, cu jumatate de ora inainte de deschiderea oficiala deasupra stadionului moscovit s-a facut senin si asa a tinut pana dupa terminarea ceremoniei. Eram acolo in pregatire pentru zborul cosmic. Rusii s-au laudat atunci cu tehologia cu rachete de alungare (sau provocare) a ploii“, a scris Prunariu pe Facebook. 

Sursa: digi24.ro




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%