Un copil de 2 ani și-a închis mama pe balcon și s-a așezat la TV. Nici tatăl lui nu a putut intra în casă. Au intervenit pompierii

Iulie 18 14:41 2020 by buzau.net

Un copil de 2 ani din Focșani și-a închis, vineri, mama pe balcon și s-a uitat liniștit la televizor. Femeia și-a alertat imediat soțul, aflat în fața blocului, care însă a constatat că nici el nu poate intra în casă, deoarece cheia rămăsese în ușă, pe interior, potrivit Mediafax.

Conform pompierilor din Vrancea, o familie din Focșani a trecut vineri prin mari emoții. Fiul de numai 2 ani a blocat ușa balconului, în timp ce mama avea treabă acolo. Tatăl se afla în fața blocului. Alertat de mamă, acesta a urcat repede cele 3 etaje, cu gândul de a-și supraveghea copilul, scrie digi24.ro.

Panica a crescut în momentul în care, în încercarea de a intra în apartament, tatăl a constatat că nu poate pătrunde deoarece în interior era cheia rămasă în ușă.

„Văzând că nu au altă soluție au sunat la 112. Imediat, au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care s-au deplasat de urgență către locul evenimentului, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime (autoscară) . La indicațiile părinților, cu ajutorul autoscării, pompierii au reușit să intre în apartament printr-o ușă deschisă de la un alt balcon. Spre fericirea tuturor, copilul stătea liniștit și se uita la televizor”, spun pompierii.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%