Rămaşi fără locuri de parcare după începerea şantierului pentru proiectul Iazul Morilor, locuitorii din blocurile de pe strada Frăsinet vor putea să îşi lase maşinile în parcările celor două centre comerciale din zonă. Primăria s-a înţeles cu administratorii supermarketurilor pentru a permite accesul maşinilor riveranilor pe timpul nopţii. Disconfortul creat locuitorilor de pe strada Frăsinet prin desfiinţarea locurilor de parcare de pe spaţiul viitorului Iaz al Morilor va fi compensat cu accesul în parcările celor două centre comerciale din zonă. Conducerea Primăriei a primit acceptul, în scris, ca cele două mari parcări să poată fi folosite începând de seara, şi de proprietarii de autoturisme de pe Frăsinet. Proiectul de amenajare a Iazului Morilor, include, printre altele şi amenajarea unei parcări generoase, astfel după înceheirea lucrărilor, proprietarii din zona Frăsinet ar putea beneficia de noi locuri de parcare. Lucrările de amenajare a Iazului Morilor au fost demarate săptămâna aceasta şi vor costa în jur de 1 milion de euro. Proiectul la fi finalizat, cel mai probabil în primăvara anului viitor, când, primarul Constantin Toma ar vrea să inaugureze întreg ansamblul.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|